Un rai niciodată atins: ”Colivia de aur”

Apărut (ușor prescurtat) în Ziarul Lumina de luni 9 februarie 2015

Unul din cele mai emoționante filme de la Cannes din 2013, care a putut fi vizionat de curând într-o retrospectivă la București, este Colivia de aur (titlu original: La jaula de oro, titlu internațional: The Golden Dream), debutul în lung-metraj al directorului de imagine, regizorului și scenaristului mexican de origine spaniolă Diego Quemada-Diez. Filmul, o producție mexicană, a fost premiat la secțiunea canneză Un certain regard și deține încă 66 de importante distincții internaționale. 

 

Cuceritor prin sensibilitate, realismul nemachiat și prin empatizarea profundă a regizorului cu protagoniștii, filmul spune povestea unui mic grup de copii guatemalezi, care încearcă să ajungă ilegal în Statele Unite ale Americii, pentru o viață mai bună. Debutat în culorile speranței și bucuriei de viață, filmul este o tristă saga despre imigrare, cu tot underground-ul sordid al traficului de persoane și altor afaceri ilicite, care trăiesc de pe urma inocenței puse la mezat. 

 

Prin structura dramatică de road-movie, dezvoltată ca o incursiune într-un teritoriu al haosului moral și fărădelegii și prin capacitatea de surprindere a autenticității umane din perspectiva eroilor minori, filmul amintește de Celălalt mal (2009), drama de război a georgianului George Ovașvili, tot un debut în lung-metraj, la fel de impresionant, la fel de curajos în rostirea unor adevăruri incomode și aproape la fel de apreciat în festivaluri. 

 

Titlul filmului (destul de impropriu, mai adecvat fiind cel internațional) pare o replică la o peliculă mexicană omonimă din 1987, în care acțiunea e plasată, însă, între emigrați mexicani adulți care, dezamăgiți de țara de adopție, S.U.A., se întorc în cea de baștină. 

 

Filmul lui Diego Quemada-Diez (care este și coautor al scenariului) urmărește peripețiile a trei adolescenți pauperi, Juan, Samuel și Sara, care hotărăsc să imigreze din Guatemala în S.U.A., cu destinația finală Los Angeles. Ca să se protejeze de pericolele drumului, Sara își taie părul și se travestește în băiat. Formula călătoriei transfrontaliere ilegale pare să fie în zonă un sport național, practicat de imigranți de toate vârstele. ”Navetiști” spre destinații incerte călătoresc clandestin în vagoanele de marfă ale trenurilor sau pe copertinele acestora, călăuziți de speranțe naive și o fatală dezinformare în privința realităților călătoriei, ce amintesc de valurile de migrație din Europa spre America de acum vreo sută de ani (vezi tragedia descrisă în filmul Nuovomondo al lui Emanuele Crialese). Cei trei prieteni, al căror conducător nedeclarat este ”durul” Juan, singurul care încearcă să gândească strategic, urmează aceeași formulă. La granița cu Mexicul li se alătură indianul Chauk, tot un adolescent, care nu vorbește spaniola și nici vreo altă limbă în afara propriului dialect, dar reușește, prin semne, să se împrietenească cu Sara și astfel, în ciuda opoziției ”rasiste” a lui Juan (singurul alb), este acceptat. 

 

Imediat după intrarea în Mexic, copiii, fără acte fiind, sunt prinși de agenții poliției de frontieră, care le confiscă băieților încălțămintea și îi retrimit pe toți în Guatemala. Samuel, cel mai pasiv, cedează și hotărăște să rămână la vatră. Cu toate că între Juan și Chauk sunt mereu altercații, alimentate și de gelozia lui Juan pe prietenia delicată înfiripată între Sara și indian, noul trio își continuă voiajul, reușind pentru un timp să facă față provocărilor necunoscutului. Peripeția furtului și gătitului unei găini, angajarea ca salahori pe o plantație de trestie de zahăr, culminată cu participarea la un party al salahorilor, urmată de schimbarea centrului de greutate în inocentul triunghi amoros - le sugerează copiilor un oarecare surâs al destinului. 

 

Lovitura decisivă survine, însă, când, alături de alți imigranți, copiii sunt atacați de un grup de traficanți de carne umană, care îi jefuiesc de bani și le răpesc femeile; Sara este recunoscută ca fiind fată și răpită, în pofida împotrivirii disperate a lui Chauk și Juan, care sunt bătuți crunt și lăsați abia vii. Multă vreme inconștient din cauza rănilor, Juan este cărat pe brațe și îngrijit, cu leacuri numai de el știute, de indian. Când își revine, cei doi înțeleg că nu o vor revedea pe Sara niciodată. Toată lumina interioară a călătoriei dispare. Totuși, fidelitatea, construită de voie, de nevoie între cei doi foști inamici îi va ajuta pentru o vreme să supraviețuiască, să facă față altor traficanți de ființe umane (din ale căror mâini Juan îl va salva pe Chauk) și să-și continue drumul spre nord. Mult visata graniță a ”Statelor” este depășită și norocul pare în sfârșit să le surâdă... când un glonte al poliției de frontieră îl seceră fără preaviz pe Chauk. Raiul odinioară visat devine amărăciune deplină, dar cale de-ntoarcere nu mai este. 

 

Ultima secvență: seara, într-un combinat de carne din S.U.A., în halat alb, Juan face curățenie, aruncând la gunoi fragmentele de carne și oase rămase după sfârșitul schimbului - metaforă tulburătoare a carnagiului uman petrecut tacit în drumul spre ”pământul făgăduinței”. Afară ninge și băiatul contemplă încruntat pe cerul nopții fulgii de zăpadă, pe care Chauk, care voise mult să-i vadă, nu îi va mai vedea niciodată. 

 

Filmul trăiește din autenticitatea cu care prezintă realitatea (majoritatea actorilor secundari fiind neprofesioniști) și din măiestria cu care regizorul pune în valoare interioritatea fiecărui personaj, explorându-i emoțiile, cu toată candoarea lor; acestea transpar din multele tăceri, decantate de muzica rarefiată, ce sugerează un rai care, pe măsura dezvoltării acțiunii, devine tot mai de neatins. Această tensiune, dintre sordidul tot mai apăsat al realității și idealul purității sufletești, niciodată trădat de eroi, constituie nucleul de valoare al filmului.