Dezţelenind iubirea
Dezţelenind pămîntul
- Cînd mă petreci
Cu sabia în mînă şi
floarea de cireş
- Lăuntrul cel mai
dinlăuntru cu bolta dinafară
se cunună
Pe dealul Creştetului
lumii
Inima omului, doar ea:
Numai Domnul o poate
pînă acolo purta.
Floarea de cireş se
desface
Cînd vine sărutul
- Căci nu poate Lumina
îndura −
Spre un cer nou, ce
raza Ta îl desenează.
E irisul ce îl
deschizi − pupila caldă în amiază.
Şi irisul, nou iris
naşte, ca cerul ce se varsă-n cer
Cînd raza Ta îl
fecundează
în pajişti roşii
care pier; în pajişti ce din nou se-nalţă
în stratosfera unui
gînd
Cînd raza-Ţi verde se
răsfaţă-n
Cireşul florilor,
plăpînd.
Cireşul − cupă de
lumină
A ochiului ce naşte
ochi
Cînd Tu-l deschizi în
apa lină
- Sărutul, ce din
floare-l sorbi.
Iubirea, ce
dezţeleneşte
A' noastre trupuri,
carnea lor
E floarea, ce din nou
iubeşte
Luminile luminilor.
E floarea-n floare −
e sărutul
În faţa porţilor −
altar
Şi sabia ce ne e
scutul
Cînd debordăm orice
hotar.
Arhangheli doi ne
poartă-n aripi
Spre poarta inimii, de
eşti
Gătit să-ţi porţi
povara-n cruce
Pe Porţile
Împărăteşti.
Dezţelenită e iubirea
Cînd floarea prinde-al
Tău sărut
Şi ceru-şi înnoieşte
firea
Cu trei corole, ce-au
durut.
Povara lumii e Lumina
Şi nu e chip în loc
s-o ţii
Cireşu-şi înnoieşte
vina
În trei corole
străvezii.
[Fragment din volumul ”Erotico-Apocaliptica. Poeme din Templul Tatălui”, în curs de apariție la Editura OPT]
Alte fragmente din volum, pe acest blog:
Alte fragmente din volum, pe acest blog:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu